Arată-mi ce mănânci ca să știu unde ești: Google Maps, platformă pentru poze cu mâncare

de: PLAYTECH
24 08. 2015

Se pare că Google vrea să știe totul despre tine, inclusiv ce mănânci. Compania testeaza o nouă opțiune din cadrul aplicației Hărți.

Aceasta detectează orice persoană care face o fotografie atunci când se află într-un restaurant, sau orice loc care servește mâncare. „Fotograful” trebuie mai apoi să atașeze fotografia restaurantului în care a fost făcută.

Pentru moment, acesta opțiune este valabilă doar utilizatorilor ajunși la nivelul 3, sau mai înalt, al programului de recenzii de localuri al celor de la Google, Local Guides.

Nu este prima tentativă a celor de la Google în ceea ce privește dezvoltarea unei astfel de opțiuni. La începutul anului au lansat clipuri de prezentare pentru o aplicație numită Tablescape pe care au închis-o in luna iulie, susținând că își vor investi resursele în alte proiecte.

Totuși, în ultimul mail adresat utilizatorilor Tablescape, cei de la Google i-au asigurat că închiderea aplicației nu reprezintă abandonarea ideii de fotografiere a mâncării, adăugând faptul că „veți vedea influența Tablescape în aplicații viitoare”.

Având în vedere că această nouă opțiune din cadrul Hărților nu este o aplicație de sine stătătoare, Google sugerează utilizatorilor să publice poze cu cele mai fascinante feluri de mâncare, spunând că acestă opțiune va găzdui colecția pozelor cu mâncarea ta preferată.

Pentru că trăim într-o lume în care în restaurante au loc adevărate ședințe foto în care farfuriile sunt protagoniste, era și timpul ca cineva să le găsească o întrebuințare utilă.

Autor: Ștefan Neculai